Vorbe grele, ce nu pot fi vreodată luate-napoi
Provocatoare de durere,
arme ce ne lovesc pe amândoi
Și ne lasă cu plângi adânci,
eu plec de-acasă,
tu iarăși plângi
Gălăgie prea mare în suplet,
ato' nu mă dubleg,
eu tot mă-ntorc chiar dacă tu mă lugi
Gelo, gelo, gelosie,
îmbrăcată-n ironie,
mi-o sărbești pe farfurie,
la garnitură gălăgie
Taci,
plângi-mi o clipă de tăcere,
spune-mi tu că-n vângăiere,
cuvintele nu pot să spună,
ce poate inima să zbiere
Lasă-mi inima să zbiere,
eu o las să nu mai spere,
să-mi dime băt la nici o plăcere,
îl arunc departe și nu-mi pierde
La rida,
elea noastră,
a făcut-o loc,
am un fingur împapit de dulce frajda,
și parcă pierd capul cu tine de tot,
tu pierzi pe bica,
buca Maria Antoaneta
Gelo, gelo, gelosie, veste matomei lua zile,
abracat-abrac și dispar din trot,
dar nu-mi dau inima fie nimic niciodată
Gelo, gelo, gelosie,
eu mă fac în pare bine,
noaptea urlă după tine,
ieși afară acum din mine
Dă-mi o clipă de tăcere,
spune-mi tot cu-o mângâiere,
cuvintele nu pot să spună,
ce poate inima să zbiere
Dă-mi o clipă de tăcere,
spune-mi tot cu-o mângâiere,
cuvintele nu pot să spună,
ce poate inima să zbiere
Dă-mi o clipă de tăcere,
spune-mi tot cu-o mângâiere,
cuvintele nu pot să spună,
ce poate inima să zbiere
Dă-mi o clipă de tăcere,
spune-mi tot cu-o mângâiere,
cuvintele nu pot să spună,
ce poate inima să zbiere
ce poate inima să zbiere