Dincolo De Noi
🧑🎤: Grasu Xxl, Maximilian, Nane
🎧: 0
📂: Hip Hop/Rap
⏱: 00:00:00 AM 23/03/2015
Dacă mă asculți, trebuie să uiți, trebuie să ierti, trebuie să luți, nu?
Nu se termină niciodată, vocea ta e vocea mea, tre' să strigăm toți odată
Lasă-mă să cred, lasă-mă să pierd, tot ce-mi e mai drag îl țin strâns la piept
N-am uitat nimic, că n-am pierdut nimic, tot ce-am vrut să fac a fost să fiu auzit
La școală nu te-nvață, din start cu a doua șansă, găsește-ți drumul-n viață
Cum? Sistemul te agață, ca peștele în nață, și-apoi te-aruncă-n piață
Bun? Deci totul are un preț, treaba incurcată trebuie să fii de spurgăreți
Și până mai crești, ai ochi să privești, tot timpul din lume ca să afli cine ești
Ziua ce vine, poate mă vei asculta
Am ales ce rău și bine, o parte din mine, las în grijă ta
Și sper să nu mă înșel, mai ales acum că treaba-i la alt nivel
Mai ales acum că nimic nu e la fel, iar unii se uită de poarta și drun model
Nu e ce-mi doresc, dar așa vine pachetul, s-ar putea să nu dureze, vreau să savurez momentul
Vreau să-l fac să țină cât mai mult spre infinit, și cred că-n primul rând trebuie să fiu eu cel mulțumit
E vorba de presiune, de multă muncă, dar și mai multă pasiune
De un cart de taleri și o doză de nebunie, băieții ăștia fiind dintr-o altă galaxie
Dar maxii de căcat, fiindcă maxii s-a schimbat, sau poate maxii face ce simte cu adevărat
Și poate tu te-nșel, oficial ești un cretin, ca să fii mulțumit, o să mă apuc de rap creștin, amin
Ziua ce vine, poate mă vei asculta
Am ales și rău și bine, o parte din mine, las în grija ta
În viață n-ai decât o șans, uneori timpul-i scurt să pui lucruri-n balan
Am învățat că dincolo de aroganți, de multe ori se ascunde ca multe neziguranți
Momente-n ceață și nimeni nu te-nvață, că sunt locuri în care poți aluneca pe gheați
Oricine e predispus să mai greșească, unii nu-mi cearcă de frică, dar vor să reușească
Lasă-mă te rog să mă pierd în moment, fiindcă-n viața asta nu e nimic permanent
Cândva se va termina și sunt conștient, că fericirea-i singura pe care pun accent
Puțin îmi pasă că mă prefer vechi sau nou, fiindcă eu sunt pictorul în propriul meu tablou
Și sunt real, te privești în chipul, acționezi ca talpa când industria-i nisipul
În ziua ce vine, poate mă vei asculta
Amare și rășine, bate din mine la sânghița ta
Tot Ce E Frumos
Tot Ce E Frumos
Rămâi
Flow Grăsan
Mâine Nu-i Promis
Pe Tine Nu Te Pot Iubi
Iubirea Noastră
În Ochii Mei
Rămâi
Sfinte Algoritm
Vremea Impostorilor
Flow Grăsan
LaLa Song
Banii n-aduc fericirea
Fostu'
Fostu' (Live)
Fostu'
Deja Vu
Tare Rău
Tu, Mărie! (Bonus Track)
Dl. Destin
Minciuni Adevărate
Outro
Victoria
Uite Cum Se Face
Turbofin
Tare Frate
Ok
Dincolo De Noi
Așa E Lumea
🎧 : 0 | ⏱: 3:41
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, IDK
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, IDK
Tot Ce E Frumos
🎧 : 0 | ⏱: 3:41
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, IDK
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, IDK
Rămâi
🎧 : 0 | ⏱: 3:59
🧑: Grasu Xxl, CoJo
🧑: Grasu Xxl, CoJo
Flow Grăsan
🎧 : 0 | ⏱: 3:29
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Mâine Nu-i Promis
🎧 : 0 | ⏱: 3:13
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Pe Tine Nu Te Pot Iubi
🎧 : 0 | ⏱: 2:32
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Iubirea Noastră
🎧 : 0 | ⏱: 3:08
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
În Ochii Mei
🎧 : 0 | ⏱: 3:53
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Rămâi
🎧 : 0 | ⏱: 3:59
🧑: Grasu Xxl, CoJo
🧑: Grasu Xxl, CoJo
Sfinte Algoritm
🎧 : 0 | ⏱: 2:55
🧑: Grasu Xxl, Vlad Dobrescu
🧑: Grasu Xxl, Vlad Dobrescu
Vremea Impostorilor
🎧 : 0 | ⏱: 3:11
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Flow Grăsan
🎧 : 0 | ⏱: 3:29
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
LaLa Song
🎧 : 0 | ⏱: 2:43
🧑: Grasu Xxl, Guess Who
🧑: Grasu Xxl, Guess Who
Banii n-aduc fericirea
🎧 : 0 | ⏱: 3:18
🧑: Feli, Grasu Xxl
🧑: Feli, Grasu Xxl
Fostu'
🎧 : 0 | ⏱: 2:55
🧑: Feli, Grasu Xxl
🧑: Feli, Grasu Xxl
Fostu' (Live)
🎧 : 0 | ⏱: 3:00
🧑: Feli, Grasu Xxl
🧑: Feli, Grasu Xxl
Fostu'
🎧 : 0 | ⏱: 2:55
🧑: Feli, Grasu Xxl
🧑: Feli, Grasu Xxl
Deja Vu
🎧 : 0 | ⏱: 3:10
🧑: Grasu Xxl, AMI
🧑: Grasu Xxl, AMI
Tare Rău
🎧 : 0 | ⏱: 3:57
🧑: Mitza, Grasu Xxl, BTW
🧑: Mitza, Grasu Xxl, BTW
Tu, Mărie! (Bonus Track)
🎧 : 0 | ⏱: 3:21
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Dl. Destin
🎧 : 0 | ⏱: 2:59
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, Florin Chilian
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, Florin Chilian
Minciuni Adevărate
🎧 : 0 | ⏱: 2:40
🧑: Grasu Xxl, Feli
🧑: Grasu Xxl, Feli
Outro
🎧 : 0 | ⏱: 1:11
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Victoria
🎧 : 0 | ⏱: 4:26
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Uite Cum Se Face
🎧 : 0 | ⏱: 3:23
🧑: Grasu Xxl, Zhao
🧑: Grasu Xxl, Zhao
Turbofin
🎧 : 0 | ⏱: 3:44
🧑: Grasu Xxl
🧑: Grasu Xxl
Tare Frate
🎧 : 0 | ⏱: 3:35
🧑: Grasu Xxl, Mitza
🧑: Grasu Xxl, Mitza
Ok
🎧 : 0 | ⏱: 3:13
🧑: Grasu Xxl, Tranda
🧑: Grasu Xxl, Tranda
Dincolo De Noi
🎧 : 0 | ⏱: 3:45
🧑: Grasu Xxl, Maximilian, Nane
🧑: Grasu Xxl, Maximilian, Nane
Așa E Lumea
🎧 : 0 | ⏱: 3:29
🧑: Grasu Xxl, MefX
🧑: Grasu Xxl, MefX