Stele
🧑🎤: Guess Who, Nane
🎧: 0
📂: R&B/Hip Hop/Rap
⏱: 00:00:00 AM 16/05/2017
Doar o idee, de la o simplă scânte, de la un simplu cuvânt
Ce se strecoară prin gând, atunci când nu ești convins
Când pare greu de atins, ia-n seamă ce ți-ai promis
Ceva ce seamănă cu-un bis
Devenit realitate, îl meriți pe bună treptate
Iocuri să lungă prin toate, prin muncă, nu peste noapte
Când încă stai pe picioare, chiar dacă vii de departe
Speranța ta n-are moarte, ea înflorește de roade
Când n-ai nimic de pierdut, puținul tău pare mult
Nu ai nevoie decât de un pas cât să-ți ia vânt
Un sentiment ce-l găsești când înțelegi cine ești
Că ai un scop pe pământ, nu ești ca frunzele-n vânt
Nu duci o luptă cu nimeni când vrei să te-ndrești pe tine
Să obții ce ți se cuvine, să poți să ieși din mulțime
Devine mult mai personal când joci tu rolul principal
Și când s-a tras curtina știi că la final
Când luminile se sting, se aprind pe cer stele
Până dimineața poți să te plimbi printre ele
Când luminile se sting, se aprind pe cer stele
Până dimineața poți să te plimbi printre ele
Da, da, deschide ochii, lumea e a ta
Când luminile se sting, se aprind pe cer stele
Până dimineața poți să te plimbi printre ele
Da, da, deschide ochii, lumea e a ta
Ah, yeah, ah
Pur și simplu n-are ce să-mi stea în cale
La fel ca tine am două mâini, două picioare
Dar uneori obosesc în lumea asta mare
Când momentul meu e undeva în depărtare
Și sunt zile în care simt că o iau cu țeasta
Întrebându-mă când o să fac și bani din asta
Ei, mai bag ofisă bros, nu dormi în post
Adun de pe jos, trebuie să faci rost
Știi că toate răspunsurile stau ascunse în tineri
Nu mai lua în serios păreri de la nu știu cine
Că numai cât suntem tineri, suntem cu adevărat liberi
Știi bine că avem un număr limitat de zile
Du-te tare unde-ți zice inima
Hai de lasă ceațu' că ai întârziat deja
Te cheamă visele, nu ți-i rozit talentul
Când îți știi valoarea, n-ai nevoie să fii în centru
Facem muzică, nu suntem mondeni
Poate cel mult modern, neintegrați în sistem
Asta-i tot ce avem, fricătul nu rămâi
Și indiferent de ce va fi, suntem linia întâi
Când luminile se sting, se aprind pe cer stele
Până dimineața, poți să te plimb printre ele
Când luminile se sting, se aprind pe cer stele
Până dimineața, poți să te plimb printre ele
Da, da, deschide ochii, lumea e a ta
Când luminile se sting, se aprind pe cer stele
Până dimineața, poți să te plimb printre ele
Da, da, deschide ochii, lumea e a ta
MULȚUMIT PENTRU VIZIONARE!
LaLa Song
Pietre Pretioase
Pietre Pretioase
Pietre Pretioase
Gândul
Așa E Jocul
Lumea Mea
De Acasă
Timp
Dl. Destin
Anu' Unu
Nimic Nou
*exemplu
Diamantele Se Sparg (Feat. Grasu Xxl & Horia Brenciu)
Unu Altu'
Manifest
Decât Să Minți
Tot Mai Sus (Feat. De Moga)
Zi De Vară
Sex
Preludiu
Șansa Ta (Feat. Doc)]
Muci
Scuză-mă (Feat. Dax)
Liber
Sâc! (Feat. Spike)
Știu Deja
Oriunde Te Duci
Fara Titlu
Onoare
🎧 : 0 | ⏱: 2:43
🧑: Grasu Xxl, Guess Who
🧑: Grasu Xxl, Guess Who
Pietre Pretioase
🎧 : 0 | ⏱: 3:02
🧑: Andia, Guess Who
🧑: Andia, Guess Who
Pietre Pretioase
🎧 : 0 | ⏱: 3:02
🧑: Andia, Guess Who
🧑: Andia, Guess Who
Pietre Pretioase
🎧 : 0 | ⏱: 3:05
🧑: Andia, Guess Who
🧑: Andia, Guess Who
Gândul
🎧 : 0 | ⏱: 2:59
🧑: Guess Who, Macanache
🧑: Guess Who, Macanache
Așa E Jocul
🎧 : 0 | ⏱: 3:26
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Lumea Mea
🎧 : 0 | ⏱: 3:30
🧑: Spike, Guess Who
🧑: Spike, Guess Who
De Acasă
🎧 : 0 | ⏱: 3:19
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Timp
🎧 : 0 | ⏱: 3:56
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Dl. Destin
🎧 : 0 | ⏱: 2:59
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, Florin Chilian
🧑: Grasu Xxl, Guess Who, Florin Chilian
Anu' Unu
🎧 : 0 | ⏱: 2:50
🧑: Grasu Xxl, Guess Who
🧑: Grasu Xxl, Guess Who
Nimic Nou
🎧 : 0 | ⏱: 2:35
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
*exemplu
🎧 : 0 | ⏱: 4:01
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Diamantele Se Sparg (Feat. Grasu Xxl & Horia Brenciu)
🎧 : 0 | ⏱: 3:49
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Unu Altu'
🎧 : 0 | ⏱: 3:13
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Manifest
🎧 : 0 | ⏱: 3:31
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Decât Să Minți
🎧 : 0 | ⏱: 3:35
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Tot Mai Sus (Feat. De Moga)
🎧 : 0 | ⏱: 2:56
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Zi De Vară
🎧 : 0 | ⏱: 3:17
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Sex
🎧 : 0 | ⏱: 3:46
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Preludiu
🎧 : 0 | ⏱: 0:57
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Șansa Ta (Feat. Doc)]
🎧 : 0 | ⏱: 2:58
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Muci
🎧 : 0 | ⏱: 3:58
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Scuză-mă (Feat. Dax)
🎧 : 0 | ⏱: 2:49
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Liber
🎧 : 0 | ⏱: 3:42
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Sâc! (Feat. Spike)
🎧 : 0 | ⏱: 3:08
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Știu Deja
🎧 : 0 | ⏱: 3:00
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Oriunde Te Duci
🎧 : 0 | ⏱: 2:38
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Fara Titlu
🎧 : 0 | ⏱: 4:14
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who
Onoare
🎧 : 0 | ⏱: 3:57
🧑: Guess Who
🧑: Guess Who