Lună Plină (Manda Remix)

🧑‍🎤: Liviu Teodorescu

🎧: 0

📂: Pop

⏱: 00:00:00 AM 17/04/2019

Îmi vine să strig,
Dar strigătele pe puze se sting
Când energiile noastre se ating
Am niște stări de nu pot să-mi explic
Și simt că mă apas,
Gându' că încă-mi e noaptea-n miras
Gându' că dacă o văd,
îi cad un plas,
Ține lumina aprinsă-n casă
Închide ușa la intrare,
Pună la geam urzăvoare Că ispita e mare
A foare fric și lună plin,
Și demonii ies la lumin
Iubire, ține-mă aproape,
Să nu mă afân și e o noapte
A foare fric și lună plin,
Din cerca picături de vin
Iubire, ține-mă aproape,
Să nu mă afân și e o noapte
Simt cum instinctele mele se aprind,
Iar râdăcățile mele se sting,
Nu vreau să te văd din nou suferin
Închide ușa la intrare,
Pună la geam urzăvoare Că ispita e mare
Toate-nchilele adunate-ntr-un loc,
Se tot azi dă să mă tragă-ntr-un joc
Eu dau cu apă ele, dau cu foc,
Tine-mă de mână bine, Nu știu cât ne mai ține,
Și vocile lor îmi spun,
Să te las bate și să plec de nebun
Eu dau cu apă ele, Fac totul scrum,
Tine-mă de mână bine, în bine
Afară-i fric și lună plin,
Și demonii ies la lumin,
Iubire,
ține-mă aproape,
Să nu mă afân și e o noapte
Afară-i fric și lună plin,
Încercat picături de vin,
Iubire,
ține-mă aproape,
Să nu mă afân și e o noapte
Închide ușa la intrare,
Pună la geam urzăvoare Că ispita e mare

XEM TOÀN BỘ
Un Minut
🎧 : 0 | ⏱: 2:42
🧑: Liviu Teodorescu

Doar Amândoi
🎧 : 0 | ⏱: 2:54
🧑: Liviu Teodorescu

De azi nu mai beau
🎧 : 0 | ⏱: 2:57
🧑: Liviu Teodorescu

O să te cuprind
🎧 : 0 | ⏱: 3:06
🧑: Liviu Teodorescu

33
🎧 : 0 | ⏱: 3:42
🧑: Liviu Teodorescu

Sare Coarda
🎧 : 0 | ⏱: 3:39
🧑: Liviu Teodorescu, Nosfe

Gândul Meu
🎧 : 0 | ⏱: 3:01
🧑: Liviu Teodorescu

Prefă-te
🎧 : 0 | ⏱: 3:24
🧑: Liviu Teodorescu

Nu E Treaba Mea
🎧 : 0 | ⏱: 3:22
🧑: Liviu Teodorescu

Unele Întrebări
🎧 : 0 | ⏱: 2:35
🧑: Liviu Teodorescu

Ascultă
🎧 : 0 | ⏱: 3:24
🧑: Liviu Teodorescu

Safe
🎧 : 0 | ⏱: 2:57
🧑: Liviu Teodorescu

Scris În Stele
🎧 : 0 | ⏱: 3:37
🧑: Liviu Teodorescu

Mulțumesc
🎧 : 0 | ⏱: 3:08
🧑: Liviu Teodorescu

Luna Plina (Manda Remix Extended)
🎧 : 0 | ⏱: 5:08
🧑: Liviu Teodorescu

Lună Plină (Manda Remix)
🎧 : 0 | ⏱: 4:06
🧑: Liviu Teodorescu

Ia pe tine ceva
🎧 : 0 | ⏱: 2:59
🧑: Liviu Teodorescu

Unele Întrebări
🎧 : 0 | ⏱: 2:35
🧑: Liviu Teodorescu

Mi-ai Pus Ceva În Pahar
🎧 : 0 | ⏱: 3:13
🧑: Liviu Teodorescu

Lacrimile
🎧 : 0 | ⏱: 2:43
🧑: Liviu Teodorescu

Așa E Ea #Dulce (Dark)
🎧 : 0 | ⏱: 3:22
🧑: Liviu Teodorescu

Esti Piesa
🎧 : 0 | ⏱: 3:30
🧑: Liviu Teodorescu

Gândul Meu
🎧 : 0 | ⏱: 3:01
🧑: Liviu Teodorescu

Să Nu Te Prind
🎧 : 0 | ⏱: 2:56
🧑: Liviu Teodorescu

Gelos
🎧 : 0 | ⏱: 3:18
🧑: Liviu Teodorescu

Rochia Ta
🎧 : 0 | ⏱: 3:23
🧑: Liviu Teodorescu

Târziu
🎧 : 0 | ⏱: 3:15
🧑: Liviu Teodorescu

Ce Te Faci?
🎧 : 0 | ⏱: 3:05
🧑: Liviu Teodorescu

Prefă-te
🎧 : 0 | ⏱: 3:24
🧑: Liviu Teodorescu

Nu E Treaba Mea
🎧 : 0 | ⏱: 3:22
🧑: Liviu Teodorescu