O Să-ți Pară Rău

🧑‍🎤: REEA, Muneer

🎧: 0

📂: Pop

⏱: 00:00:00 AM 25/04/2024

Deși mă priveai, când îmi vorbeai, nu mă simteai, no, no, no, no
Iar tot ce spuneai, nici tu nu credeai, tu nu credeai, no, no, no
E greu să recunosc, dar tot ce-a fost până acum pare fără rost
Spuneam că te cunosc, dar m-am mințit în zi cei până mai trezit
Și vin pe rândii tăi, când văd exact cum tre' s-ați doar la numele ei
Dublura mea la chei, o pun la loc până când hotărăști ce vrei
Deși mă priveai, când îmi vorbeai, nu mă simteai, no, no, no, no
Iar tot ce spuneai, nici tu nu credeai, tu nu credeai, no, no, no
Dacă de mâine n-aș exista, m-a schimbat cu altcineva
Povestește-mi ce va urma
Dacă-ar fi totul cum ai vrea
Și mi se pare că te grăbești
Ai uitat să mă mai iubești
În final vei avea exact ce îți dorești
Să vedem ochii tăi, care-i să fie ce-ai simțit, acum n-ai nimic
Nimic de-ai oferit, nimic de spus
Te-ai ascuns, v-ar fi de-ajuns
Nu-ți pare rău de noi
De ce-am avut, ce-am pierdut, nici de cât m-a durut
De-aș fi greșit cumva, de-aș fi înțeles ce-ai ales, dar e vina ta
Deși mă priveai, când îmi vorbeai, nu mă simteai, no, no, no, no
Iar tot ce spuneai, nici tu nu credeai, tu nu credeai, no, no, no
Dacă de mâine n-aș exista, m-a schimbat cu altcineva
Povestește-mi ce va urma
Dacă-ar fi totul cum ai vrea
Și mi se pare că te gravești
Ai uitat să mă mai iubești
În final vei avea exact ce îți dorești
Hey baby, te rog nu fii crazy
Știu că sunt cam hazy
Dar vreau să fie a mea
Nu știu ce să spun
Poate par nebun
M-am pierdut pe drum
Dar vreau să te găsesc din nou
Dacă de mâine n-aș exista
M-a schimbat cu altcineva
Povestește-mi ce va urma
Dacă-ar fi totul cum ai vrea
Și mi se pare că te gravești
Ai uitat să mă mai iubești
În final vei avea exact ce îți dorești
În final vei avea exact ce îți dorești
Deși mă priveai când îmi vorbeai
Nu mă simțeai, no, no, no, no
Iar tot ce spuneai
Nici tu nu credeai
Tu nu credeai, no, no, no

XEM TOÀN BỘ
Mon Amour (Sped Up)
🎧 : 0 | ⏱: 2:36
🧑: REEA

Rain (Extended Version)
🎧 : 373 | ⏱: 4:29
🧑: REEA, Akcent

Come And Get My Love (Remix)
🎧 : 130 | ⏱: 4:46
🧑: REEA, DJ Rossi

La La Love
🎧 : 0 | ⏱: 3:12
🧑: REEA

Mon Amour
🎧 : 0 | ⏱: 2:54
🧑: REEA

Mon Amour (Slowed & Reverbed)
🎧 : 0 | ⏱: 3:11
🧑: REEA

Mon Amour
🎧 : 0 | ⏱: 2:54
🧑: REEA

O Să-ți Pară Rău
🎧 : 0 | ⏱: 3:22
🧑: REEA, Muneer

Cade
🎧 : 0 | ⏱: 2:54
🧑: REEA