Prin codru secular,
dau raită după raită, sunt lupul solitar,
știu ce nu știe haita,
hălăduiesc într-una în codru și pe drum,
și îmi arată luna,
calea spre alte lumi,
nu recunosc altreji, din codru cel sălbatic,
am proprii hileleji, sunt lupul singur a tii,
mă stepânești în lume,
instinctul strămoșesc,
eu nu vâinez în lume, vâinez ca să trăiesc.
Naturii-i sufiu și omului-i frate,
creci omul poate fi și el lupt singur a tii,
singurătatea arde,
la fel și om și lup,
ce merg încet departe spre alte vieții lumi.
Eu port pe ghii,
pe cetea soții, și nopțile cu lune reci,
misterul vieții și al morții,
îl port pe tainice pădești.
În codru secular,
dau raită după raită,
sunt lupul solitar,
știu ce nu știe haita,
nu recunosc altreji,
în codru cel sălbatic,
am proprii hileleji,
sunt lupul singur a tii.
Eu port pe ghii,
pe cetea soții,
și nopțile cu lune reci,
misterul vieții și al morții,
îl port pe tainice pădești.
În codru secular, dau raită după raită,
sunt lupul singur a tii.
În codru secular,
dau raită după raită,
sunt lupul solitar,
știu ce nu știe haita.